Salvăm Morile de Apă – Pârvova – 16 – 18 octombrie 2020

SALVĂM MORILE DE APĂ. După mai bine de 10 ani, în satul Pârvova se macină din nou la moara de apă. În doar două zile, voluntarii Asociației Acasă în Banat, alături de voluntarii Fundației Orange, au pus în funcțiune o moară de apă din satul Pârvova, comuna Lăpușnicel, județul Caraș Severin. După mai bine de 10 ani, localnicii pot măcina din nou făină de calitate, ca acum un secol.

Acțiunea de reabilitare a marcat ultima intervenție din proiectul “Salvăm morile de apă”, finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul “Susține un ONG”, program anual ce încurajează implicarea angajaţilor companiei Orange în proiecte sociale.

Pe parcursul a numai două zile, vineri și sâmbătă, 35 de voluntari din toată țara au intervenit la cele 3 mori de apă din localitate: Moara Osoina și Moara din Cheia – două mori de lemn și Moara din Gian – o moară din piatră. Nici una dintre morile de apă din nu funcționau, însă la finalul celor două zile de lucru intens, Moara din Gian a repornit, spre bucuria oamenilor locului. Aici, canalul de apă era colmatat, roata morii era demontată, iar piatra dislocată, acoperișul era deteriorat și pereții din piatră erau crăpați.

Și celelalte două mori din sat și-au recăpătat frumusețea de odinioară: voluntarii au schimbat învelitorile acoperișurilor înlocuind plăcile de azbest cu țiglă solzi, au tratat lemnul și au decolmatat ieruga (canalul de apă care duce la moară), urmând ca și aceste mori să fie repuse în funcțiune de către comunitatea locală.

„La Pârvova a fost a treia și ultima intervenție din acest an în cadrul proiectului „Salvăm Morile de Apă:. Deși inițial ne-am propus să intervenim doar la două dintre morile din sat, am reușit să ne organizăm pentru a include în proiect și o a treia, foarte frumoasă dar cu potențial de a fi repornită. Voluntarii au dobândit experiență, am reușit să formăm echipe foarte eficiente și așa am reușit să terminăm la timp ceea ce ne-am propus. Acum, la finalul intervenției, ne bucurăm că în sat se poate măcina din nou și sperăm ca morile de apă să aducă turiști dornici să descopere satul Pârvova și frumusețile oferite de întreaga zonă a Văii Almăjului”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

În acest an, Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange au intervenit în total la 12 mori de apă din județul Caraș Severin, din Gârnic, Șopotu Vechi (comuna Dalboșeț) și Pârvova. Obiectivul principal al proiectului a fost de a susține zone rurale aflate în dificultate prin punerea în valoare a morilor de apă din punct de vedere turistic, oferind un model alternativ și sustenabil pentru dezvoltarea locală. Astfel, pe lângă intervențiile propriu-zise, realizate cu materiale tradiționale și respectând specificul locului, la toate morile de apă au fost montate indica­toare și plăcuțe informa­tive cu denumirea morilor de apă pentru a le include în circuitul turistic local. Mai mult, morile redevenite funcționale, pot genera venituri pentru cei peste 1500 de localnici din vânzarea către turiști a făinii proaspăt măcinate și a produselor derivate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *