A treia etapă – 2021

A treia etapă: reparații, intervenții suport, dezvoltare

În a treia etapă a proiectului „Țara Morilor de Apă”, care a avut loc de-a lungul anului 2021, am continuat reparațiile și am venit în sprijinul comunităților locale dispuse să se activeze pentru salvarea morilor de apă. Am pus la punct o serie de intervenții suport bine țintite, astfel încât să obținem un impact cât mai mare în comunități. Nu în ultimul rând, am diversificat acțiunile de promovare și dezvoltare a conceptului de moară de apă turistică.

Hai la Rudăria

Planurile pentru anul 2021 s-au materializat prin câștigarea proiectului „Hai la Rudăria” care se concentrează pe reabilitarea morilor de la Eftimie Murgu (Rudăria), realizarea unui traseu turistic integrat care să cuprindă toate cele 22 mori de apă și promovarea produselor locale, în special a făinii produs la Rudăria.

Mai multe detalii aici și aici.

Moara Ponorenilor din Feneș

Sâmbătă, 13 noiembrie, am pornit spre Feneș pe o ceață deasă care nu prevestea ziua plină de soare de care am avut parte. La două ore distanță de Timișoara se găsește satul Feneș, la poalele munților, cu case mari și ziduri de piatră. Moara Ponorenilor este un din cele patru mori care mai există în sat, din păcate niciuna funcțională. Ne-am propus să o repunem în funcțiune pentru ca localnicii și turiștii deopotrivă, să se bucure de făina măcinată la moară.

Provocările au fost foarte mari: acoperișul era în stare proastă, ciutura era complet acoperită de aluviuni, zidurile sunt crăpate și măcinate de intemperii, iar pe deasupra apa nu mai curge pe irugă. La acțiune au participat 12 voluntari înscriși, 5 localnici și 2 copii.

Statistică

În anul 2021 Asociația Acasă în Banat a intervenit la 23 de mori de apă din două localități, Rudăria și Feneș. În total, de la începutul activității în 2020, am intervenit la 36 de mori din 6 localități.