Morile de apă din Putna
Morile de apă din Putna. Mai puțin cunoscut decât localitatea suceveană cu același nume, satul Putna, comuna Prigor, județul Caraș-Severin, este o veche așezare românească din Valea Almăjului.
La Putna se ajunge pe un drum asfaltat foarte pitoresc ce pornește de la marginea satului Prigor, pe DN57B. Încă de la intrarea pe acest drum, la vărsarea Prigorului în Nera, se găsește o moară de apă, Moara din Lunci, însă aceasta aparține de Prigor. Odată intrați în sat, pe partea dreaptă, găsim, rând pe rând, trei mori de apă.
Moara din Vale
La intrarea în sat, venind dinspre Prigor, pe partea dreaptă, se găsește Moara „din Vale”. Are o instalație simplă, dar funcțională, folosită și în prezent pentru a măcina porumb.
Moara Mică
Traversând satul și urmărind cursul apei, dăm peste Moara Mică, foarte asemănătoare cu cea din vale, funcțională și în stare bună de conservare.
Moara Pemului
Ultima gospodărie din sat adăpostește și una din cele mai interesante mori care s-au păsrat în zona etnografică Almăj. A fost construită în anii 30 de către familia Calina, o familie de pemi.
Pemii sunt o populație de cehi așezați în Banat în perioada austro-ungară iar satul Putna se învecinează cu Șumița, un sat locuit numai de pemi.
Moara este dispusă pe două etaje și este prevăzută cu o turbină de mare putere produsă la uzinele Dimitrie Pastia din București. Este prevăzută cu valțuri și avea capacitatea de produce făină de mălai și de grâu de mai multe calități. O perioadă a fost adaptată pentru a produce și curent electric, dar astăzi este oprită.
Informațiile publicate de taramorilordeapa.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.